Profil real. Specializarea Matematică-informatică
Specific
- aplicarea instrumentelor oferite de matematică în informatică şi în abordarea diverselor domenii ale ştiinţei şi tehnicii;
- orientarea prioritară a educaţiei spre dezvoltarea competenţelor de a comunica utilizând mijloacele specifice unui sistem informaţional;
- formarea capacităţii de a aplica metode şi concepte ale informaticii în diverse domenii;
- formarea competenţelor necesare pentru obţinerea unui certificat de asistent analist programator.
Discipline de studiu
Disciplinele prioritare în acestă specializare sunt matematica, din aria curriculară Matematică şi ştiinţe
ale naturii, și informatica, din aria curriculară Tehnologii (informatică, tehnologia informației și a comunicațiilor).
Disciplinele înrudite specializării sunt chimie, biologie, fizică, din aria curriculară Matematică şi ştiinţe ale naturii.
Disciplinele specifice profilului umanist studiate la această specializare aparţin ariilor curriculare Limbă și comunicare (limba și literatura română – disciplină obligatorie la examenul de Bacalaureat; două limbi moderne: englză, franceză, germană), Om și societate (logică și argumentare – clasa a IX-a; psihologie – clasa a X-a; economie – clasa a XI-a; filosofie – clasa a XII-a şi Arte (educaţie muzicală, educaţie vizuală).
Discipline comune celor două profiluri: educaţie fizică şi sport, educație antreprenorială, consiliere şi orientare.
Ponderea disciplinelor de studiu în programul şcolar
În cazul specializării Matematică-informatică, numărul de ore de matematică, informatică şi fizică are cea mai mare pondere, în special în clasele a XI-a şi a XII-a. În clasele a XI-a şi a XII-a, la specializarea Matematică-informatică, se diminuează numărul orelor de limba şi literatura română, biologie şi chimie. În schimb, creşte numărul de ore de Informatică (la 4 pe săptămână).
La clasele de matematică-informatică, informaticii îi sunt alocate 4 ore de studiu (două reprezintă ore de teorie, iar două sunt ore de laborator şi se desfășoară pe grupe, în laboratoarele de informatică).
La clasele de matematică-informatică, intensiv informatică, pentru disciplina informatică se alocă, pe lângă cele 4 ore din trunchiul comun, 3 ore pe săptămână din cadrul CDŞ (curriculum la decizia şcolii). Cele 3 ore se realizează în laboratorul de informatică, pe grupe.
Tezele
Se susțin la următoarele discipline:
- limba şi literatura română
- matematică
- informatică
- fizică, chimie, biologie, (la alegere)
- limba engleză (doar la clasele cu intensiv engleză)
Perspective de continuare a studiilor
Absolvenții acestei specializări se îndreaptă cu precădere spre facultăți tehnice (Automatica si Calculatoare, Electronică si Telecomunicatii), la care se adaugă informatica, matematica, arhitectura, medicina, economia etc.
Medii de admitere
Anul școlar | Ultima medie de admitere |
2010 | 8,05 |
2011 | 8,50 |
2012 | 8,74 |
2013 | 9,58 |
2014 | 8,88 |
2015 | 9,34 |
2016 | 9,25 |
2017 | 9,50 |
2018 | 9,47 |
2019 | 9,59 |
2020 | 9,75 |
2021 | 9,60 |
2022 | 9,66 |
2023 | 9,75 |
Planul de învăţământ pentru clasele cu specializarea Matematică-Informatică
Disciplina | Clasa a IX-a | Clasa a X-a |
Clasa a XI-a |
Clasa a XII-a |
Limba română | 4 | 3 | 3 | 3 |
Limba modernă 1* | 2 | 2 | 2 | 2 |
Limba modernă 2 | 2 | 2 | 2 | 2 |
Matematica | 4 | 4 | 4 | 4 |
Fizica | 3 | 3 | 3 | 3 |
Chimie | 2 | 2 | 1 | 1 |
Biologie | 2 | 2 | 1 | 1 |
Istorie | 1 | 1 | 1 | 1 |
Geografie | 1 | 1 | 1 | 1 |
Logică | 1 | |||
Psihologie | 1 | |||
Economie | 1 | |||
Filosofie | 1 | |||
Religie | 1 | 1 | 1 | 1 |
Educaţie muzicală | 0,5 | 0,5 | ||
Educaţie vizuală | 0,5 | 0,5 | ||
Educaţie fizică | 1 | 2 | 1 | 1 |
Tehnologia informației și a comunicațiilor | 2 | 1 | ||
Informatică** | 1 | 1 | 4 | 4 |
Educație anteprenorială | 1 | |||
Curriculum la decizia şcolii | 1 | 1 | 3-4 | 3-4 |
TOTAL ORE/SAPT. | 29 | 29 | 28-29 | 28-29 |
* La clasele de matematică-informatică, intensiv informatică, pentru disciplina informatică se alocă 3 ore pe săptămână din cadrul CDŞ. Cele 3 ore alocate pentru studiu se realizează în laboratorul de informatică, pe grupe.