Joi, 24 octombrie 2019, în cadrul campaniei de informare și educare a tinerilor “Fii tu! Fii original!”, inițiată de către Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV), reprezentată de domnul Daniel Mărăcineanu în calitate de director, peste 300 de elevi ai Colegiului Național C. D. Loga au aflat ce impact au mărfurile contrafăcute asupra economiei și care este potențialul pericol asupra sănătății sau în privința locului de muncă.
Produsele contrafăcute sau provenite din contrabandă prezintă un risc major și privează bugetul de stat de sute de milioane de euro, care ar putea fi investiți în domenii prioritare pentru România: educație, sănătate și infrastructură.
Campania s-a desfășurat în sala festivă a Colegiului C. D. Loga și s-a bucurat de participarea principalelor instituții cu atribuții în combaterea traficului ilicit și a mărfurilor de contrabandă: Autoritatea Vamală Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră .
Prezentările s-au axat în general pe aspecte practice: modalități de recunoaștere a produselor contrafăcute și pericolele la care se expun consumatorii prin folosirea acestora, cazuri spectaculoase din activitatea Poliției de Frontieră și a Direcției Generale a Vămilor, sfaturi utile din partea reprezentanților Jandarmeriei Române și concursuri având ca temă identificarea produselor originale de cele care le imită.