Adunarea Jubiliară a Alianței Colegiilor Centenare din România (ACC)

În intervalul 5-7 octombrie 2018, la Iași, s-a desfășurat Adunarea Jubiliară a Alianței Colegiilor Centenare din România (ACC), organizație nonguvernamentală constituită sub înaltul patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I al Românei.

Alianța a fost înființată în anul 2008 și funcționează în cadrul Colegiului Național Sfântul Sava din București, de unde, cât de curând, va fi strămutată în sediul Academiei Române.

În prezent, ea numără șaizeci și trei de membri, reunind prestigioase insitituții de învățământ preuniversitar din țară; exclude orice afiliere politică și are ca scop fundamental creșterea calității în educație.

Prin rezultatele sale remarcabile, Colegiul Național Constantin Diaconovici Loga din Timișoara a avut privilegiul de a fi admis ca membru cu drepturi depline al Alianței,  alăturându-se astfel unei familii din care fac parte școlile de tradiție și de performanță din România.

Dobândirea calității de membru ne onorează, cu atât mai mult cu cât ea reprezintă o premieră pentru Timiș,  Colegiul Național C. D. Loga fiind singura unitate școlară din județ care face parte din această organizație.

Președintele ACC, D-nul Profesor George CAZACU, un profesionist al educației care a deținut mai mulți ani și funcția de director al Colegiului Național Sfântul Sava din București,  a fost desemnat recent membru în Consiliul Consultativ al Ministerului Educației Naționale, ceea ce va spori șansele ca inițiativele ACC să se concretizeze.

                                                                             Director,

Prof. Tihomir Milin