Scrisoare către absolvenți

Scrisoare către absolvenți

 

Distinși Absolvenți ai Colegiului Național Constantin Diaconovici Loga,

––După cum știți, în 2019, școala noastră  împlinește 100 de ani de existență sub administrație românească. Evenimentul se va derula pe tot parcursul anului. Momentul aniversar central va fi marcat însă pe 11 octombrie 2019, printr-un consiliu profesoral omagial, urmat de un spectacol de gală ce se va ține  pe scena Operei din Timișoara, spectacol la care vom invita Casa Regală a României, Președinția, oficialități, mediul academic, colaboratori etc., dar mai ales ABSOLVENȚII COLEGIULUI, OAMENI care au dat sens și viață acestor ziduri etern povestitoare.

––Intențiile noastre referitoare la centenar sunt generoase și totuși insuficiente pentru a răsplăti munca sutelor de dascăli și truda miilor de elevi pe care Loga i-a avut timp de un secol.

––Tocmai de aceea, îi invităm pe toți cei care, indiferent de generație, dispun de informații, fotografii, etc. și sunt dispuși să contribuie, să cinstească memoria dacălilor de excepție care i-au modelat, să ni se alăture în efortul de a completa și îmbunătăți baza noastră de date pentru a recompune imaginea celor 100 de ani de învățământ în aceast prestigios colegiu.

    Sunt avute în vedere, printre altele, următoarele:

  • Editarea unei monografii a Colegiului Național D. Loga
  • Realizarea unui film documentar profesionist care să prezinte istoricul școlii și personalitatea patronului ei spiritual (cărturarul iluminist bănățean Constantin Diaconovici Loga).
  • Editarea unui album foto (Loga în oglinda timpului) cu imagini colectate de la absolvenți, indiferent de generație.
  • Organizarea unei expoziții, în holul de intrare al școlii, unde să fie expuse obiecte aparținând absolvenților (carnete de elev, cataloage, caiete cu notițe, uniforme, fotografii, numere matricole, dar și lucrări de specialitate din domeniile în care s-au afirmat absolvenții etc.)
  • Editarea unui volum de interviuri cu directorii / profesorii școlii, cu personalități de marcă care au absolvit acest liceu.
  • Organizarea unui spectacol festiv, în sala Operei Române din Timișoara.
  • Plantarea a 100 de stejari pentru a marca astfel scurgerea celor 100 de ani de viață ai școlii.
  • Conceperea unor materiale (mape, medalii aniversare etc.) pentru Centenarul școlii.

ooooDorim ca tot ceea ce vom pregăti să fie la înălțimea așteptărilor Dumneavoastră, să răspundă exigențelor unei școli de tradiție și să reprezinte cu adevărat spiritul unei instituții de care ne simțim profund atașați.

ooooIată de ce, în calitate de director al Colegiului, mă adresez tuturor loganilor, indiferent de generație, cu rugămintea, dacă e posibil, să ne pună la dispoziție, fie contactându-ne direct la școală, fie încărcând pe platforma anume creată pentru eveniment (cdlogacentenar@loga.ro), materiale precum:

  • Fotografii (însoțite de succinte descrieri explicite);
  • Evocări ale personalității unor dascăli care au marcat devenirea acestei școli;
  • Evocarea unor întâmplări relevante din perioada vieții de elev;
  • Relatări de fapte, situații care să exprime spiritul logan.

ooooNe interesează realizările LOGANILOR, nu numai în domeniul academic și/sau mediul de afaceri, ci din orice altă zonă, de aceea așteptăm cu interes să ne contactați la adresa pe care o vom comunica cât de curând ori să încărcați materialele aferente pe platforma ce poate fi accesată prin meniul acestui sit.

ooooAșteptăm propunerile dumneavoastră, sugestii organizatorice, informații și susținere în acest demers dificil, dar deosebit de onorant.

ooooCu ajutorul Dumneavoastră, vom putea recupera parte din istoria acestei școli, cinstind-o așa cum se cuvine.

ooooS-o facem toți cu credința că slujim aceluiași ideal: binelui școlii!

o

o

0000Cu mulțumiri,

0000Tihomir Milin, directorul Colegiului Național C. D. Loga